Tenebres – Pain Eternal

În ultimii ani, orașul Iași s-a dovedit a fi locul de naștere al unor trupe ce putem spune că au un cuvânt important de spus în muzica underground românească. Până la ora actuală, putem aminti trupe de rock alternativ precum Outstorm sau Inside, trupe cu influențe de post rock precum Pinholes, dar și trupe ceva mai extreme precum Bucovina, Halmyris, Subliminal Damage sau ceva mai recent, Hiraeth.

Toate genurile muzicale au fost acaparate cu excepția unuia: black metal. Iarna anului 2015 aduce nașterea unei noi trupe: Tenebres. Aceasta „poate fi clasificată drept black metal la prima vedere, însă melodica clapelor, adaugă un ton gotic, în timp ce violoncelul luminează dar și întunecă întreaga atmosferă„. Cel puțin așa susține Diana Mertic, membru al trupei Tenebres. Începutul lunii martie 2017 marchează lansarea primului videoclip oficial al trupei la piesa „Pain Eternal„. Povestea clipului, redactată pe blogul Brend De Iași spune:

În ceea ce priveşte videoclipul piesei “Pain Eternal”, acesta a fost regizat de Răzvan M. Lupaşcu (Allyas Dweller). În acest proiect s-a creat o lume, nişte personaje, o tematică. Cu toţii am avut o viziune de a crea o lume pentru a interpreta ideea de bază a albumului. Regizorului i-a fost uşor sa creeze o viziune, deoarece ascultând piesa “Pain Eternal”, ideile i-au venit de la sine, tocmai din pricina faptului că versurile l-au ajutat să pună cap la cap toate detaliile (Erosul, drama personajului principal etc.) şi mesajul ce vrem să îl transmitem. Regizorul a vrut să evidenţieze estetica urâtului, a macabrului, în dualitate cu decepţia frumosului.

Din distributia videoclipului au făcut parte Demetrius Daine , Daiana, Dorian Black, Theo, Rudolf, Kaelin, Tazz, Ashlynn Gwendolin , Diana Bratu, Cosmin Ionut și V. Verde. Machiajul a fost realizat de  Ashlynn Gwendolin, costumația fiind asigurată de Adelina Patriche, Jeo EB, respectiv Surdu Dumitrița. Piesa în sine, a fost produsă la Imperium Tenebrarum Studio.

Pentru mai multe detalii despre viitoarele proiecte ale trupei, puteți găsi pe pagina lor oficială de Facebook.

3 gânduri despre „Tenebres – Pain Eternal

  1. Pingback: Concert Tenebres & Recursive Delusion în The Gate Bar, Iași | Hoinar Printre Litere

  2. Pingback: Concert Tenebres & Recursive Delusion în The Gate Bar, Iași - Din Intunerec

  3. Pingback: Tenebres va lansa un nou videoclip | Hoinar Printre Litere

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.