Rocknrolla Live Nights – Concert RoadKillSoda & Coma

Clubul Rocknrolla din Iași aniversează 3 ani de existență. Acest lucru va fi marcat de seri de concerte ce va avea în prim plan două nume cunoscute din muzica românească. Pe data de 18 august, va cânta RoadKillSoda, ce se întoarce după câteva luni în Iași, ultima data cântând în cadrul festivalului Rocanotherworld. În deschidere va fi formația locală Beauty And The Rat.

Pe data de 19 august, va cânta trupa Coma, ce se va afla pentru prima dată în Iași în anul 2017. Ultima dată a cântat în cadrul festivalului Rock’N’Iași „Indoor Edition” 2016. În deschidere va fi formația locală Outstorm.

Coma este una dintre cele mai cunoscute trupe din România. Aceasta se afla primele trupe de rock alternativ din țara noastră, stilul lor evoluând de-a lungul timpului, și având influențe de metal și hardcore. Are la activ 4 materiale discografice lansate, și multe piese extrem de cunoscute precum „Vezi„, „Chip„, „Un semn„, „Cântă-mi povestea” sau „Coboară-mă-n Rai„. În toamna anului 2016, trupa a lansat ultimul album intitulat „Orizont„. Este nelipsită de la marile festivaluri ale țării, precum Electric Castle, Rock’N’Iași, Shine Festival sau Bucovina Rock Castle.

RoadkillSoda este cea mai cunoscută trupă de stoner metal din România. Înființată în 2011, trupa a devenit rapid cunoscută underground-ului românesc datorită faptului că a fost de la bun început o trupă de stoner, iar trupele românești de acest gen nu erau foarte cunoscute la momentul respectiv. În cei 6 ani de activitate, trupa a lansat 4 materiale discografice: EP-ul „A fucked up trip gone bad” lansat în 2011, albumele de studio „Oven Sun„, lansat în 2013, respectiv „Yo No Hablo Inglese„, lansat în 2014 și albumul acustic „Space Echo & Time„, lansat în anul 2016. Este nelipsită de pe marile scene ale țării, în trecut făcându-și prezența pe scene precum Rockstadt Extreme Fest sau Rocanotherworld. Este cunoscută pentru piese precum „Oven Sun„, „No time to die” sau ceva mai recent, „Made of Stone” sau „Out of Phase„.

Outstorm este o trupă ieșeană de rock alternativ. Ea pendulează extremele muzicii rock prin compoziții proprii ce îmbină riff-uri dinamice cu elemente de power balad, tonuri vintage cu tonuri moderne, voci ce trec de la urlet la șoaptă, de la agresivitate la melancolie. Înființată în anul 2013, trupa și-a făcut debutul în clubul Pub S4 din Bacău, atunci când au cântat în deschiderea trupei GOD în aprilie 2014. De atunci au adunat o multitudine de concerte în orașe precum Suceava, Iași sau București, în deschiderea unor trupe precum E.M.I.L., Implant pentru RefuzTrooper sau Firma. Are prezențe la festivaluri precum „Rock Stage Festival” (Galați), „Zilele Prieteniei Bergenbier” (Iași), Route68 Summerfest (Gurasada- Locul 2 pe Brand New stage), „Zilele Nordului” (Dărăbani) sau Rock Line Festival (Anina). De asemenea Outstorm câștigă locul 3 în concursul Rock Frate (București), la startul căruia s-au înscris 27 de trupe. Are la activ un demo intitulat „Outstorm„. În anul 2016, trupa a lansat primul album oficial intitulat „Hardcore„, ce reprezenta o combinație eclectică de sunete și vibe-uri. Lansarea oficială a albumului a avut loc în cadrul festivalului Rock’N’Iași „Indoor Edition” 2016. Acesta cuprinde piese precum „We Are Hardcore„, „Freedom„, „Stay Away”, „Străin„, sau „Crazy„. În prezent, Outstorm lucrează la un album nou, în anul 2017 lansând piese noi precum „Electric Mind” sau „#Refuz„.

Beauty and The Rat este o trupă ieșeana de rock alternativ cu multe influențe metal. Stilul trupei se aseamănă foarte mult cu cel al trupei Godsmack. Trupa a fost înființată în anul 2011, iar de atunci au avut multe concerte în marea lor majoritate pe plan local. A participat în mai multe rânduri la Rock’N’Iași și au fost cap de afiș în ediția de iarna a festivalului de la începutul anului 2016. Are la activ un album intitulat „Unborn„, ce a fost lansat pe data de 26 februarie 2016  în cadrul festivalului Rock’N’Iași „Winter Edition”. Are piese precum „Cigarette burn„, „In treason I fall„, „Smiling Sun” sau „Lake of false desire„.

Evenimentele din ambele zile vor începe după ora 18:00. Intrarea va fi de 20 de lei pentru prima zi și 35 de lei pentru a doua zi. Pentru mai multe detalii sau eventualele modificări, intrați pe pagina oficială a evenimentului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.