Rock’N’Iași „Indoor Edition” 2017 recrutează voluntari

Anul acesta, festivalul Rock’N’Iași împlinește 11 ani de existență. La fel ca în anul 2016, vor avea loc 3 ediții ale festivalului: „Winter Edition”, ce a avut deja loc în perioada 25-26 martie 2017, „Open Air” ce a avut loc în perioada 19-21 mai 2017  și „Indoor Edition” ce va avea loc în perioada 27-29 octombrie 2017. Singura ediție care ce nu a avut loc la Casa de Cultură a Studenților din Iași a fost „Open Air”. Aceasta s-a desfășurat pe Pârtia de Schi din zona Copou, Iași.

În acest an, festivalul face parte din proiectul „Rock’N’Iași”, proiect de tineret finanțat de Primăria Municipiului Iași și implementat de Asociația Culturală Moldavia în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenților Iași.

Pe data de 18 octombrie 2017, organizatorii festivalului au anunțat în mod oficial că recrutează voluntari. Momentan nu s-a anunțat o dată limită cu privire la trimiterea cererii pentru voluntariat, dar, cel mai probabil, în cursul săptămânii viitoare vor fi anunțați oficial voluntarii recrutați. Totodată, organizatorii anunță că vârsta minimă trebuie sa fie de 18 ani, deoarece proiectul implică un program și un efort fizic și psihic deosebit. Dacă aveți timp și sunteți dispuși să fiți voluntari pe toată durata festivalului, puteți completa formularul oficial de înscriere și puteți face parte din cadrul staff-ului oficial Rock’N’Iași „Indoor Edition” 2017.

Biletele și programul oficial urmează să fie anunțate în viitorul apropiat. Pentru mai multe detalii, intrați pe pagina oficială a evenimentului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s