Lansare album „KGB” în Underground Pub, Iași – Păreri la rece

Vinerea trecută în clubul Underground a avut loc lansarea albumului „KGB„. Acesta este semnat de Kazi Ploae și Omu Gnom, doi MC extrem de apreciați în muzica underground românească. A fost primul concert din cadrul turneului de promovare al albumului, 9 orașe importante ale țării fiind avizate.

În jurul orei 21:00, la intrarea în club era deja o mulțime imensă de oameni, cu toții așteptând să intre. Marea lor majoritate era un public tânăr, până-n 20 de ani. Organizatorii clubului permiteau accesul a câte 2 oameni odată. Majoritatea fanilor veniți cumpărau bilete chiar de la intrare, în condițiile în care existau bilete disponibile și în pre-sale. Era un contrast interesant în „zona spiralei”, pe de o parte erau fanii ce așteptau să intre la concertul Kazi Ploae și Omu Gnom, iar pe de alta parte erau metaliștii ce beau bere în fața barului The Gate. Nu e nimic rău în asta, dar nu ai cum să nu remarci aceste „două lumi” ce se întâlnesc mereu atunci când e un concert rap într-o parte și o petrecere metal în cealaltă.

Nu știa nimeni la ce să se aștepte, publicul nu avea nimic în cap atunci când ziceai „KGB”. Cu toții voiau să audă piese de la Kazi Ploae sau de la Omu Gnom. Oamenii, încetul cu încetul, începeau să se adune, Serbanesku mixând în tot acest timp pe scena din clubul Underground. Ținta lui era să inducă publicul în starea unui concert specific Kazi Ploae sau Omu Gnom, iar pe fundal erau multe piese „de școală veche” precum „Gangsta’s Paradise” de la Coolio sau piese de la artiști din anii ’90 precum Notorius B.I.G. Serbanesku a purtat un tricou cu sigla „KGB”. Acesta a fost disponibil toată seara la masa oficială de merchandise din partea dreaptă a scenei și era disponibil la prețul de 60 de lei. Produsele cu artiștii au fost doar două, tricoul cu „KGB” și albumul propriu-zis pentru care avea loc concertul. Acesta a fost disponibil la prețul de 30 de lei și era ambalat într-o cutie de pizza de dimensiunea unui CD. Acea „cutie” avea cd-ul în sine, sub forma unei pizza cu pepperoni, doua stickere cu „KGB” și o cărticică asemănătoare cu un meniu dintr-o pizzerie. Pe fiecare foaie scria „Ingrediente” și versurile noilor piese, 8 la număr.

După ora 23:00, a început concertul. Majoritatea artiștilor lasă piesele lor mai cunoscute spre finalul concertului, doar că acei artiști nu sunt Kazi Ploae sau Omu Gnom, ce au început concertul direct cu două dintre cele mai cunoscute piese compuse de aceștia. Pe fundal se auzea intro-ul de la „Diviziunea Tentei” de la Kazi Ploae. Publicul era în delir încă de la prima piesă. A doua piesă a fost „Metehne” de la Omu Gnom, publicul reacționând la fel de frenetic. Omu Gnom a avut toată seara o geacă de piele în timp ce Kazi Ploae avea un prosop pe cap ce-l făcea să semene cu un arab sau un faraon din Egiptul Antic. Încă din primele piese îți puteai da seama cât de bine se putea conecta Omu Gnom cu publicul prezent. Invita constant publicul să strige cu el replici de genul „Bine așa!” sau „Iaaaași„.

Tot concertul a fost structurat pe două playlist-uri diferite, unul semnat de Kazi Ploae, altul semnat de Omu Gnom. Se auzea mai mereu o piesă Kazi Ploae precum „Șoareci și fantome” sau „Don’t„, urmată de o piesă precum „Azi” semnată de Omu Gnom; exista această alternanță între artiști, niciunul nu era mai favorizat de numărul de piese proprii cântate, erau egali din acest punct de vedere. În timpul piesei „Șoareci și fantome„, Kazi Ploae părea că vrea sa filmeze cu telefonul, dar, s-a dovedit ulterior că făcea un live pe facebook. Încă mai exista tentativa respectivă pe net.

S-a înțeles la un moment dat ce voiau să facă Gnom și Kazi: voiau să se prezinte publicului cu câteva piese cunoscute. A urmat după, momentul de lansare al albumului „KGB”. Kazi Ploae a adus pe scenă 3-4 albume ce le-a aruncat în public în timpul concertului. Au început să se audă piese în primă audiție, neauzite de nimeni înafară de artiști până-n momentul respectiv. Proiectul „KGB” sună neașteptat de bine, găsești versuri specifice atât lui Omu Gnom cât și specifice lui Kazi Ploae, lucrul acesta simțindu-se pe piese precum „Vezi-ți de treabă” sau „Uneori„. La un moment dat s-au auzit versuri din ceea ce părea a fi „Trol„, o piesă acapella semnată de Kazi Ploae, doar că nu era piesa respectivă. Pentru acest album, versurile din „Trol” au fost folosite pentru piesa „Maidanul„, disponibilă pe noul album. După cum zicea un amic, „piesa asta e piesa „Trol” be un beat„. Exact asta era, doar că beat-ul era dark, potrivindu-se perfect cu versurile ce păreau cântate de public. Au urmat apoi alte piese precum „Tot ce iubești” de la Kazi Ploae sau „Mecanism„. Culmea, ultima piesă e făcută în 2011 în colaborare cu Kazi Ploae. După această piesă, Kazi Ploae a avut momentul serii, fără doar și poate. Omu Gnom mulțumea publicului, Serbanesku se pregătea să pună beat-ul următoarei piese, dar apoi apare Kazi în peisaj. A avut o reacție de genul „Stop, stop, stop! Nu vreau să înceapă următoarea piesa până nu-mi bag p**a-n Drumul Taberei„. Apoi a început să se plângă de faptul că în Drumul Taberei se tot amâna construcția stației de metrou, ceea ce-i adevarat de altfel, concluzionând cu replica „Un deget sus pentru Drumul Taberei„. Publicul era în delir total, cumva căuta pretexte să înjure, dar nu pe artiștii aflați pe scenă; în momentul respectiv, unii fani au început să strige „M**e Drumul Taberei!„. Iar ca acest moment să fie completat la perfecție, a urmat piesa „Prepuț„, una  dintre cele mai cunoscute și vizionate compoziții semnate de Kazi Ploae. Cântecele au tot urmat, auzindu-se în continuare alte piese cunoscute precum „Aventuri nenorocite„. La fel au continuat și reacțiile total neașteptate, Kazi Ploae spunând că „se simte foarte rasist în seara asta„. 

Atât Kazi, cât și Gnom, l-au atacat în mod direct pe Connect-R. S-a adaptat în timpul concertului inclusiv piesa „Cristi mic și Cristi mare„, apărând pe lângă versuri completări de genul „…precum Connect-R„. Era exact un concert rap de calitate, cu părți improvizate, cu diss-uri în mod direct și cu reacții pe măsură din partea publicului. De-a lungul serii au fost în jur de 170-200 de oameni, dar cu toții cântau piesele cunoscute atât de la Gnom cât și de la Kazi, și primeau cu mare căldură piesele noi de pe albumul „KGB”. Cea mai mare ovație dintre piese a primit-o „Imperiul Lianelor„, din perioada colaborării dintre Kazi Ploae și Specii. Publicul, a avut tricouri diverse, majoritatea fiind ale artiștilor, precum cel cu albumul „Hrană” de la Omu Gnom sau cel clasic cu logo-ul Kazi Ploae. Totodată au fost și multe tricouri noi cu „KGB”, cumpărate în seara respectivă, iar unii fani aveau și tricouri Specii. Putem zice că au fost fani „old school” cât și „new school”.

Alte piese ce s-au mai putut auzi în timpul concertului au fost „Reînvierea rap-ului românesc„, „Limpede„, „Hrană” sau „Gânduri” de la Omu Gnom. De la Kazi s-au mai auzit piese precum „Ceață la Pufești” sau „Prea târziu prea devreme„. Finalul a aparținut acestuia, „Vise triste” anunțând finalul concertului după o ora și 15 minute de cântat. După concert, artiștii au stat la poze și autografe cu fanii prezenți. Aprope toată lumea voia să facă poze cu artiștii, Kazi și Gnom rezistând eroic în partea dreaptă a scenei. Între timp, ajunsese și DJ-ul din clubul Underground pe scenă. Acesta începea să pună muzică pentru afterparty. Artiștii făceau poze exact lângă boxele din partea dreaptă a scenei. Kazi era puțin deranjat de muzică, nu pentru că ar fi fost nașpa, dar părea volumul puțin mai ridicat. La un moment dat s-a auzit partea a dreaptă a scenei mai redusă la volum, dar, nu pentru mult timp. Artiștii s-au mutat inclusiv în spatele clubului ca să evite muzica dată tare, dar, Kazi cedase, fiind primul ce făcea semne că s-a terminat „sesiunea de autografe și poze”. Oricine ar fi fost în locul lui Kazi ar fi reacționat la fel, nu a fost o reacție de genul „sunt prea bun pentru public”, ba din contra. Artistul a vorbit cu unii fani mai mult decât trebuie probabil, îi îmbrățișa, le mulțumea, își schimba total reacția când intra în contact cu oamenii. Omu Gnom deasemenea, părea „din public”, nu-ți dădea deloc sentimentul că era într-un fel pe scenă și altfel în realitate.

A fost un concert fără prea multe așteptări datorita albumului fără piese făcute publice. Kazi Ploae și Omu Gnom se vor mai întoarce în Iași, mereu este un punct de reper important pentru aceștia. Rămâne de văzut dacă va fi tot în formula „KGB”.

Poze de la acest eveniment puteți găsi pe pagina celor de la Underground Pub, pe site-ul Eragon Vibe sau pe blogul Hoinar Printre Litere.

Un gând despre „Lansare album „KGB” în Underground Pub, Iași – Păreri la rece

  1. Pingback: Concert Kazi Ploae în Underground Pub, Iași | Hoinar Printre Litere

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s