Întrebări fără răspunsuri: De ce nu vrei să-l asculți?!

Salutare, dragi hoinari printre litere. Sincer, habar n-am de ce încep să fac genul ăsta de postări, dar, vorbeam „odată și demult” cu niște oameni. Acei oameni, aveau întrebări, la care nu aveau răspunsuri, pentru că, ori erau ignorați, ori nu primeau vreun răspuns concludent. Postările astea sunt pentru cei ce vor să scrie pe un perete mare și alb, fără să se semneze. Această „întrebare” sună cam așa:

„Au trecut câteva luni bune de când ne cunoaștem și totul parcă s-a întâmplat ieri. Mi-ai plăcut de când te-am privit prima dată și am vrut să te cunosc mai bine, aveam nevoie să te cunosc, să te descopăr, să știu totul despre tine. În tot acest timp am încercat să te înțeleg, să te ascult, să îți fiu aproape, am încercat ce poate alții au omis înaintea mea. Am vrut să te fac fericită, să te simți iubită și cel mai important, să știi că e cineva alături de tine. Însă tu nu ai vrut să te deschizi și mereu îmi puneai piedici, recunosc poate și eu am greșit, dar până la urmă cine nu greșește?! Am vrut să îți arăt prin vorbe, prin fapte, că țin la tine și deși mereu întâmpinam dificultăți, niciodată nu m-am lăsat bătut. Ceea ce știu e că țin la tine mult, deși poate pentru tine ți se pare absurd. Nu știu dacă îți pasă de mine sau dacă ții la mine, în tot acest timp nici acu nu am putut să îmi dau seama. Am vrut mereu să te fac să îți deschid ochii să privești ce e în jurul tău cu alți ochi, însa nu ai vrut și mereu m-ai privit ca pe ceva absent. Nu știu de ce scriu rândurile astea, poate le scriu pentru că asta simt, deși știu că pe tine probabil te vor deranja și te vor face să te simți inconfortabilă, însa doar un lucru aș vrea să te mai intreb: Dacă ție chiar îți pasă sau ții la mine, de ce nu vrei să mă asculți sau să mă înțelegi?”

Nu știu dacă persoana respectivă a primit un răspuns, dar întrebarea va rămâne mereu pe acest blog. Dacă la rândul vostru aveți întrebări fără răspuns ce nu sunt auzite, lăsați-mi un mesaj pe una dintre adresele de socializare disponibile.

Hoinăreală plăcuta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s