Prolog Pentru Dezastru

Fericire – Sentiment peren?!

Sau unul animalic?!

Sentiment refren?!

Sau unul singuratic?!

Dar sentimentul e apatic

Sau e plin de mulțumire?!

Se tot menține antipatic,

Sau se va pierde în neștire?!

Așa era Neru odată.

Se tot pierdea între momente,

Mereu în vorbă și în faptă,

Mânat mereu de sentimente.

Sau poate erau niște gânduri

Acerb infipte-n mintea neagră,

Țintite ca nituri în scânduri,

Fiind menite să o spargă.

Gândurile toate-l enervau,

Că se manifestau – STUPIDE!

În mintea neagră adânc stăteau,

Risipind multe glucide.

Se credea o nămetenie,

De toți urât, puțin iubit,

Și mai credea cu sfințenie,

Că el e cel ce i-a împietrit.

El nu știa de-i mai plăcea

Să umble doar cu fetișcane,

Un gând morbid îl tot chinuia,

Că îi plăceau alte persoane.

Credea că lui îi plac băieții,

Dar când vedea scene cu ei,

Sictirul lui crăpau pereții,

De-i dovedea că nu e gay.

În schimb nu se comporta normal,

Cu toți oamenii din jurul său,

Era ca un animal letal,

Înainte de ceasul cel rău.

Neru se simțea îmbătrânit,

Crezând habotnic că-i măiastru,

El nicidecum nu și-ar fi dorit,

Să rămână suflet sihastru.

Își amintea cu multă greață,

Când n-avea creierii integrii,

Iar viața sa părea dulceață

Când era cunoscut ca Negri.

Negri – personaj draconic,

În lumea sa demult apusă,

Acum nu e deloc ironic,

Când lumea aia este dusă.

Făcea mult rău și în neștire,

Spre marea sa necunoștință,

Lăsând în urmă doar orbire,

Și lucruri multe-n neființă.

Multe fapte-s nepovestite,

Iar ăsta e doar începutul,

Neru le simte infinite,

Strâns legate cu trecutul.

Sunt multe lucruri vicioase,

Executate-n indolență,

Făcute în momente joase,

Instaurându-i dependență.

Nu erau medicamente,

Tutun, droguri sau băutură,

Neru strica doar momente,

Hrănindu-se cu multă ură.

Mintea sa era distrusă,

De atâtea gânduri negre,

Privea mereu cum e indusă,

De-l tremura între vertebre.

Nu distingea răul de bine,

Fraternitatea de incest,

Nu mai avea respect de sine,

Simțea că nu mai are lest.

Simțea mereu că-nnebunește,

De la gânduri apuse-n trecut,

Care umblau mereu prostește,

Ca și cum n-ar fi zăcut.

El știa că-s excesive,

Necurate și imorale,

Stările sale-s defensive,

Maligne, ușor tumorale.

Mai știa că îi vor trece,

Și că se vor potoli,

Chiar dacă nu vor vrea să plece,

Luptând rebel ca-n Tripoli.

Neru va-ncepe a povesti,

Ca un mic sfetnic, măiastru,

Cu toții știu, sau o vor ști

Că-i un prolog pentru dezastru.

Oare să băgăm de seamă

Orice gând sau orice faptă?!

Fără să vă fie teamă,

Povestirea să înceapă…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s