„Dublu și nimic” de Paul Pișta

Depresie – prietenul pierdut,

Dușmanul ce nu l-am avut,

Stările-mi sunt răsplătite

Când sentimentele-s rănite.

Credeam ca pot trece prin toate

Stăpân în singurătate, 

Dar n-am crezut nicicând, băi frate,

Că-ntr-o zi le pierd pe toate.

 

Speranța, bani, divinitate,

De azi toate-s plecate,

Stările m-apasă greu

În întreg corpul meu.

 

Abia mai scriu acest vers,

Fără s-aibe sens,

Pentru prima data tac

De când sunt insomniac.

 

Îmi vine să urlu, să strig,

De tot și toate să mă-nchid,

Simt deja că v-am stresat

C-o poezie de căcat.

 

Pentru prima dată-s treaz,

Nebun de viu, în necaz,

Pixul meu mâzgălește

Ce gândul meu vorbește.

 

Ipoteza de moment:

În poezie-i testament,

Prin demența și obscuritate

Se află noțiunea „moarte”.

 

Nervii ăștia îmi vor trece,

Cu toate că-s absurd de rece,

Dublu și nimic va fi

Până în ultima zi.

 

Somnul meu e mahmur,

De mă domină-l înjur,

Nebunia de moment,

Va rămâne testament…

Jocul…

De data asta nu mai e vreun cantec sus iar versurile jos, e o poezie compusa de mine, iar cantecul de sus se subintelege de ce l-am pus.

 Jocul
 de Paul Pista
 
Pentru multi e distractiv,
Uneori interactiv,
Mai mult sau mai putin activ,
Totdeauna creativ.
 
Noi ne jucam mereu,
Chiar daca-i alba ceata,
Si oricat ar fi de greu,
Niciun joc nu e ca viata.
 
Acest joc e captivant,
Cine-i dus se plictiseste,
Uneori e palpitant,
Pentru omul ce traieste.
 
Unii simt ca l-au pierdut,
Si din dansul au plecat,
Un gest negru au facut,
Pentru ei s-a terminat.
 
Noi tot timpul ne jucam,
Si avem misiuni mereu,
Zi de zi ne antrenam,
Cateodata ne e greu.
 
Cu misiuni grele si stalcite,
Jocul este iritant,
Dar cand sunt indeplinite
Redevine palpitant.
 
Cand terminam jocul
Propriu-zis nu se termina,
Insa, vom lasa locul,
Pentru cei ce o sa vina.
 
Jucati-va, atat va spun,
Si din nou va fi lumina,
Intunericul se duce acum,
Jucati-l pana se termina.
 
Un ultim lucru jucatori,
Timpul nu este pierdut,
Sa fiti deacuma luptatori,
Jocul iar a inceput…