Sâmbătă, 15 Decembrie 2018, clubul B52 din București vă invită la ultimul lor eveniment metal din anul 2018. După cum spune chiar descrierea evenimentului, va fi „ o „serbare” corectă între prieteni, cu prieteni, pentru prieteni, și nu numai„. Cinci trupe vor urca pe scena din B52, iar acestea sunt Saddayah, Purple Caravan, Why Cat, Why?!, Still Waters și Blasted.
Sâmbătă, 17 noiembrie 2018, barul The Gate din Iași vă invită la concertul trupei Saddayah. Aceasta își lansează oficial albumul intitulat „Apopheny Of Life„, promovat până la ora actuală prin alte concerte prin orașe precum București, Piatra Neamț sau Suceava. În deschiderea evenimentului, va cânta trupa suceveană Mercy’s Dirge.
Underground Metal Fest este un festival aflat la prima ediție care vrea să readucă la viață festivalurile de metal care aveau loc în anii 90′ în orașul Piatra Neamț. Este un eveniment organizat de Underground Concerts Piatra Neamț, care se ocupa cu concertele metal din acest oraș. Prima ediție va avea loc în pub-ul Ze Germans, în perioada 21-22 Septembrie 2018 și aduce unele dintre cele mai importante trupe din underground-ul metal românesc.